În cadrul activităților sale de promovare a drepturilor omului și a egalității de șanse pentru toți, Consiliul Europei lansează în Republica Moldova o campanie de sensibilizare a opiniei publice cu privire la accesul la justiție pentru toți și fără discriminare. Campania evidențiază drepturile justițiabililor în realizarea actului de justiție, inclusiv drepturile unor grupuri defavorizate - persoanele cu dizabilități, minorii și refugiații. Materialele tematice elaborate în contextul acestei campanii, în particular bannere, spoturi audio și video, sunt diseminate sau difuzate online sau în mass-media.

 

Accesul la justiție pentru persoane cu dizabilități

Persoanele cu dizabilități încă se mai confruntă cu impedimente în realizarea dreptului de acces la justiție. Republica Moldova implementează ajustări procedurale specifice dizabilității, luând în considerație preferințele persoanelor vizate, care să le permită participarea la toate procedurile judiciare în mod egal cu ceilalți. Aceste ajustări includ asigurarea serviciilor de interpretare a limbajului mimico-gestual pentru persoanele cu deficiențe de auz.


Uniunea Europeană și Consiliul Europei cooperează cu Republica Moldova ca să îmbunătățească accesul la justiție pentru persoanele cu dizabilități.

Accesul la justiție pentru minori

Minorii în contact cu sistemul de justiție trebuie să se bucure de drepturi speciale. De exemplu, minorii trebuie să fie audiați în așa mod încât să se evite producerea oricărui efect negativ asupra stării psihice a acestora, folosindu-se un limbaj adaptat, cu participarea unui specialist și într-un spațiu amenajat corespunzător.


Uniunea Europeană și Consiliul Europei cooperează cu Republica Moldova ca să îmbunătățească accesul la justiție pentru persoanele vulnerabile, inclusiv minorii.

Accesul la justiție pentru refugiați

Războiul din Ucraina a provocat un flux de refugiați fără precedent. Majoritatea refugiaților sunt femei, deseori acompaniate de minori. Afectați de mai mule riscuri sau factori de vulnerabilitate, refugiații au nevoie de protecție și asistență. Asigurarea accesului la justiție pentru refugiați reprezintă o manifestare a statului de drept.


Uniunea Europeană și Consiliul Europei cooperează cu Republica Moldova ca să îmbunătățească accesul la justiție în contextul crizei refugiaților din Ucraina.

Această campanie a fost realizată în baza concluziilor expuse într-un raport privind îmbunătățirea accesului la instanțele judecătorești pentru grupurile vulnerabile din Republica Moldova.

Activitatea este implementată în cadrul Proiectului "Susținere pentru consolidarea în continuare a eficienței și calității sistemului judiciar din Republica Moldova", finanțat de Uniunea Europeană și Consiliul Europei, și implementat de Consiliul Europei în cadrul Parteneriatului pentru Buna Guvernare II.