Douăzeci de profesori universitari și formatori din cadrul facultăților pedagogice din Chișinău, Cahul și Bălți și-au consolidat capacitățile de a integra Cadrul de referință al competențelor pentru o cultură democratică în programele de formare inițială și continuă. Seminarul, desfășurat pe parcursul a trei zile, a fost organizat în cadrul proiectului Consiliului Europei „Educație pentru democrație în Republica Moldova”.
Pe durata instruirii, participanții au lucrat împreună cu experții Consiliului Europei pentru a explora fundamentele conceptuale ale Cadrului de referință și pentru a obține o înțelegere clară a structurii și obiectivelor sale. Discuțiile s-au axat în special pe relevanța practică a Cadrului de referință, fiind prezentate exemple concrete și bune practici din universitățile din Republica Moldova și din străinătate.
„Această instruire reprezintă un pas important pentru a ne asigura că viitoarele generații de cadre didactice vor fi dotate cu instrumentele necesare pentru a dezvolta competențe democratice la elevii lor”, a declarat Valentina Ursu, conferențiar universitar la Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă”. „Prin integrarea Cadrului de referință în programele de formare a cadrelor didactice, universitățile din Republica Moldova contribuie la consolidarea unei culturi a democrației, drepturilor omului și incluziunii.”
Seminarul reprezintă prima activitate organizată de proiect pentru facultățile pedagogice din Chișinău, Cahul și Bălți. În continuare, proiectul va sprijini universitățile în identificarea oportunităților de adaptare și integrare a principiilor Cadrului de referință în cursuri și programe de studii. Sunt planificate atât instruiri online, cât și față în față, precum și sesiuni de mentorat, până la sfârșitul anului 2026.


