Uniunea Europeană și Consiliul Europei vor desfășura două proiecte care au drept scop consolidarea sectorului justiției în Republica Moldova, în cadrul Parteneriatului pentru Buna Guvernare (PBG) 2019-2021. Aceste două proiecte au fost prezentate astăzi în cadrul Primei Reuniuni a Comitetului Coordonator Local al Parteneriatului pentru Buna Guvernare II (PBG).
”Acțiunile noastre, în parteneriat cu Consiliul Europei, vor contribui la implementarea reformelor-cheie în țară, în beneficiul cetățenilor. Scopul nostru este acela de a reforma sistemul justiției și de a preveni și combate amenințările la adresa supremației legii” a afirmat Ambasadorul Peter Michalko, Șeful Delegației Uniunii Europene în Republica Moldova, în deschiderea evenimentului.
“Parteneriatul pentru Buna Guvernare este un instrument cheie pentru realizarea schimbului de bune practici în cele 6 țări ale Parteneriatului estic. În plus, Mecanismul de Reacție Rapidă, care a fost recent introdus, va permite obținerea promptă a expertizei legale din partea Comisiei de la Veneția în sectoarele cheie ce urmează să fie reformate” a explicat William Massolin, Șeful Oficiului Consiliului Europei în Republica Moldova.
Petru Alexei, Șef Departament, Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene a declarat: ”Livrabilele UE 2020 privind implementarea reformelor-cheie în sectorul justiției (Obiectivul 10), cât și cele privind supremația legii și lupta împotriva corupției (Obiectivul 9) sunt considerate esențiale pentru restabilirea încrederii cetățenilor în instituțiile publice, ceea ce va însemna stabilirea unui cadru favorabil investițiilor și asigurarea stabilității regionale în țările Parteneriatului Estic.”
Primul proiect, al cărui buget constituie 600 000 de Euro, va oferi asistență autorităților din Republica Moldova în consolidarea eficienței și calității sistemului judecătoresc. Scopul acestuia este de a facilita crearea unui mecanism de monitorizare a progreselor reformelor judiciare și de a permite adoptarea politicilor în sectorul justiției bazată pe dovezi. Alte obiective vizează îmbunătățirea sistemelor de colectare, raportare și analiză a datelor privind eficiența și calitatea instanțelor de judecată, sistemului de executare a hotărârilor, precum și consolidarea mecanismelor de transparență și răspundere în sistemul judiciar.
- asemenea, acest proiect își propune să îmbunătățească sistemul de executare a hotărârilor judecătorești în cauzele civile și administrative, să consolideze capacitățile profesionale ale executorilor judecătorești și crească numărul de instrumente pe care aceștia din urmă le au la dispoziție pentru realizarea activității lor. Implementarea acestui proiect va avea la bază utilizarea metodologiei și instrumentarului Comisiei Europene pentru Eficiența Justiției (CEPEJ) pentru evaluarea funcționării de zi cu zi a sistemelor judiciare, precum și a calității și eficienței serviciului public de justiție.
Cel de al doilea proiect, cu un buget total de 655 000 Euro își propune să consolideze practicile Consiliului pentru prevenirea și eliminarea discriminării și asigurarea egalității (CPEDAE), să îmbunătățească calitatea instruirilor oferite de către Centrul de Instruire a Avocaților și să crească capacitatea judecătorilor și procurorilor în vederea sporirii calității actului de justiție – în special în ceea ce privește cazurile de discriminare – prin aplicarea standardelor europene în domeniu. Acest proiect va fi implementat prin intemediul desfășurării cursurilor de instruire, meselor rotunde, conferințelor și altor activități de capacitare.
Uniunea Europeană finanțează în proporție de 80% activitățile celor două proiecte, în timp ce Consiliul Europei oferă celelalte 20% și asigură implementarea acestora.
În afară de cele două proiecte naționale, Republica Moldova este parte, de asemenea, la alte patru proiecte regionale cu un buget total de 2,4 mln de euro, obiectivele cărora sunt orientate spre lupta împotriva infracțiunilor economice, consolidarea profesiei de avocat, combaterea discriminării și facilitarea accesului femeilor la justiție.
Context: Parteneriatul pentru Buna Guvernare
În luna aprilie 2014, Uniunea Europeană și Consiliul Europei au convenit asupra implementării activităților de cooperare orientată cu Armenia, Azerbaidjan, Georgia, Republica Moldova, Ucraina și Belarus – țările Parteneriatului estic al UE – în cadrul Parteneriatului pentru Buna Guvernare. Prima fază a programului (PBG I) a început în 2015 și s-a încheiat în 2018; cea de-a doua fază a programului (PBG II) a fost lansată în 2019 și se va desfășura până în 2021.
Aceste activități de cooperare au scopul de a consolida capacitatea țărilor Parteneriatului estic, care sunt State membre ale Consiliului Europei, cu excepția Belarusului, de implementare a reformelor interne pentru o mai bună aliniere la standardele europene în domeniul drepturilor omului, al democrației și al statului de drept.
Informații despre Parteneriatul pentru Buna Guvernare: https://pjp-eu.coe.int/en/web/pgg2
Informații despre proiectele specifice naționale în Republica Moldova:
https://pjp-eu.coe.int/en/web/pgg2/republic-of-moldova



