Educație pentru democrație în Republica Moldova - Etapa II
Proiectul „Educație pentru democrație în Republica Moldova” (Etapa II) este implementat în cadrul Planului de Acțiuni al Consiliului Europei pentru Republica Moldova pentru anii 2021-2024 și 2025-2028. Confederația Elvețiană este una dintre țările donatoare ale Planului de Acțiuni și donatorul principal în domeniul educației pentru democrație.
Proiectul este realizat în cooperare cu Ministerul Educației și Cercetării al Republicii Moldova, în parteneriat cu Agenția Elvețiană pentru Dezvoltare și Cooperare, Fondul Națiunilor Unite pentru Populație în Republica Moldova și Universitatea de Formare a Profesorilor din Zurich în cadrul Programului „Moldova: Promovarea Implicării Civice Active” pentru anii 2023-2026.
Proiectul promovează standardele Consiliului Europei în domeniul educației civice: viziune holistică privind cunoștințele, abilitățile, valorile și aptitudinile, focalizare pe dezvoltarea democratică a școlilor și integrare a experiențelor civice ale tinerilor în comunitate.
Finanțare: Bugetul total al proiectului este de 1,100,000 EUR
Durata proiectului: Proiectul este implementat în perioada anilor 2023-2026, începând din ianuarie 2023.
Care este scopul și obiectivul proiectului?
Proiectul susține reformele în curs de desfășurare ale Ministerului Educației și Cercetării al Republicii Moldova și va oferi sprijin în:
- integrarea Cadrului de referință al competențelor pentru cultura democratică al Consiliului Europei în învățământul primar, gimnazial și liceal, inclusiv în învățământ profesional tehnic.
- consolidarea capacităților instituțiilor naționale de formare a cadrelor didactice și a competențelor profesionale.
- implementarea în școli a ghidului metodologic „Guvernanța democratică a școlii în Republica Moldova”.
Obiectivele Proiectului sunt:
- Consolidarea politicilor naționale și a cadrului metodologic pentru pregătirea tinerilor pentru cetățenia democratică și sprijinirea participării acestora la procesele de luare a deciziilor la nivel local și național.
- Profesioniștii în domeniul educației şi instituțiile din sectorul educațional pregătesc tinerii pentru viața într-o societate democratică şi sprijină participarea tinerilor la viaţa publică.
- Elevii aplică competențele pentru o cultură democratică și participă activ la procesele de luare a deciziilor în medii formale și non-formale.
Rezultatele așteptate sunt:
- Cadrul de politici naționale pentru dezvoltarea competențelor pentru cultura democratică prin educația formală este aliniat în continuare la standardele Consiliului Europei.
- Cadrele didactice își consolidează capacitățile profesionale de a aplica noi metodologii și abordări în predarea competențelor pentru cultura democratică într-un mediu instituțional favorabil.
- Un număr tot mai mare de elevi au acces la diverse instrumente / platforme / oportunități în medii formale și non-formale pentru a dezvolta și aplica competențele pentru cultura democratică, pentru a participa la procesele de luare a deciziilor și la inițiativele de dezvoltare comunitară.
Cine sunt beneficiarii proiectului?
Cadre didactice: grup țintă cheie; cadrele didactice au misiunea crucială în dezvoltarea competențelor elevilor pentru o cultură democratică. Proiectul va sprijini o integrare mai largă a competențelor pentru cultura democratică în programele școlare și va consolida capacitățile profesorilor și ale școlilor de a dezvolta aceste competențe pe tot parcursul ciclului de învățământ preuniversitar.
Elevi: beneficiarii-cheie. Instabilitatea politică și polarizarea care au caracterizat viața politică a Republicii Moldova în ultimele decenii au fost factori cheie de descurajare pentru implicarea tinerilor. În același timp, lipsa unei culturi a participării democratice este un alt factor determinant, la fel ca și cantitatea mare de dezinformare și știri false care circulă în media online, în special în timpul campaniilor electorale. Tinerii au nevoie de cunoștințe, competențe, motivație și oportunități pentru a se implica în viața publică și politică și pentru a-și face vocea auzită.
Cum funcționează proiectul?
În ultimii ani, rolul educației formale în dezvoltarea unei culturi participative democratice a devenit mai proeminent în Republica Moldova. În anul 2018, Ministerul Educației și Cercetării al Republicii Moldova a elaborat un nou curriculum pentru disciplina reconceptualizată „Educație pentru societate” pentru clasele V-XII.
Noul curriculum se bazează în mare parte pe standardele Consiliului Europei – Carta Consiliului Europei privind educația pentru cetățenia democratică și educația pentru drepturile omului (EDC/HRE) și Cadrul de competențe al Consiliului Europei pentru o cultură democratică și a fost dezvoltat cu sprijinul experților Consiliului Europei. Pentru a sprijini această reformă ambițioasă a educației civice, Consiliul Europei în parteneriat cu Ministerul Educației și Cercetării al Republicii Moldova, a implementat Proiectul „Educație pentru democrație în Republica Moldova” Etapa I, în perioada anilor 2019-2022.
Etapa a II-a a Proiectului sprijină integrarea transversală al Cadrulului de Referință al Competențelor pentru Cultură Democratică (CRCCD) în alte discipline (arii curriculare) în învățământul secundar.
Ce ne propunem să realizăm?
Cadrul legal și politic: Cadrul de politici și principiile de implementare a disciplinei reconceptualizate „Educație pentru societate” și a guvernării democratice a școlilor sunt realizate în conformitate cu principiile Consiliului Europei privind Educația pentru Cetățenie Democratică și Educația pentru Drepturile Omului și Cadrul de referință al Consiliului Europei privind competențele pentru cultură democratică.
Proiectul va sprijini Ministerul Educației și Cercetării al Republicii Moldova în mai multe aspecte de politici, pentru a asigura în continuare o abordare coerentă și consecventă a educației civice bazate pe competențe în întregul învățământ preuniversitar: învățământul primar, învățământ profesional tehnic și integrarea transversală în învățământul secundar.
Instruire și consolidare a capacităților: Proiectul „Educație pentru democrație în Republica Moldova” (Etapa I) a contribuit la dezvoltarea capacităților naționale de formare a cadrelor didactice privind disciplina reconceptualizată „Educație pentru societate” și a sprijinit cadrele didactice în această etapă de implementare a curriculumului.
În a II-a Etapă, Proiectul va sprijini consolidarea capacităților acestora prin activități de formare specifice și instruirea cadrelor didactice noi.
Proiectul va dezvolta și va oferi instruiri cadrelor didactice la toate disciplinele și din învățământul primar, privind învățarea bazată pe competențe pentru cultura democratică. Consiliul Europei va încerca să asigure o monitorizare a activităților de formare oferite pentru a consolida noile capacități și competențe ale cadrelor didactice, după o perioadă de aplicare în practică.
Procesele de luare a deciziilor: Children and adolescents have developed the skills and acquired the knowledge to be able to participate in their schools’ and communities’ decision-making processes and they are offered opportunities to engage in community development activities in cooperation with the local public authorities and civil society organisations.
Dumitru LAZUR, Manager de Proiect (Chisinau)
Denis OLARU, Asistent de Proiect (Chisinau)
Margareta PLATON, Coordonatoare de Proiect (Strasbourg)
Educație pentru democrație în Republica Moldova (prima etapă)






