Înapoi Ziua Mondială a Refugiatului 2025, marcată în toată țara, în inima comunităților locale

Ziua Mondială a Refugiatului 2025, marcată în toată țara, în inima comunităților locale

Anul acesta, Ziua Mondială a Refugiatului a fost marcată pe parcursul a trei zile printr-o serie de evenimente organizate în întreaga țară, în orașele Bălți, Chișinău și Cahul. Comemorarea a reunit persoane strămutate, refugiați, membri ai comunităților locale, autorități naționale la diferite niveluri, copii, precum și organizații locale și internaționale dedicate.

Activitățile au avut ca scop celebrarea solidarității, promovând în același timp drepturile omului, înțelegerea reciprocă și respectul pentru diversitate.

La Chișinău, evenimentul s-a desfășurat la Centrul de Cazare al Inspectoratului General pentru Migrație, cu participarea a peste 60 de solicitanți de azil, persoane strămutate, copii din comunitatea locală, precum și reprezentanți ai autorităților naționale și ai organizațiilor internaționale și naționale.

Prezent la eveniment, domnul Falk Lange, șeful Oficiului Consiliului Europei la Chișinău, a apreciat sprijinul semnificativ acordat de Guvernul Republicii Moldova și de comunitățile-gazdă populației strămutate din Ucraina, începând cu anul 2022. De asemenea, el a reiterat angajamentul continuu al Consiliului Europei de a sprijini Republica Moldova să dezvolte sisteme reziliente de migrație, azil și primire pe termen lung, precum și să protejeze persoanele sisteme de aflate în nevoie.

Peste cinci sute de participanți au luat parte la activitățile organizate în parcurile centrale din Bălți și Cahul, dând dovadă de solidaritate față de persoanele strămutate și refugiați. Cei prezenți au avut ocazia să afle mai multe despre drepturile omului și serviciile disponibile pentru persoanele strămutate și refugiați. Programul a inclus, de asemenea, o varietate de activități interactive, precum un atelier gastronomic, plantare de flori, concursuri de tip quiz și numeroase ateliere artistice și educaționale. Printre acestea s-au numărat ateliere de pictură pe pungi de bumbac, conduse de doamnele artiste Valeria Barbaș și Eleonora Brigalda; ateliere de olărit desfășurate sub îndrumarea doamnelor meșteri Elena Frunze și Eugenia Munteanu, precum și exerciții de consolidare a rezilienței.

Evenimentele au inclus reprezentații de dans, precum și recitaluri de poezie și cântece susținute de refugiați, persoane strămutate și tineri artiști locali, promovând expresia culturală și întărind legăturile din cadrul comunității.

Activitățile dedicate Zilei Mondiale a Refugiatului 2025 au fost organizate prin eforturile comune ale proiectului Consiliului Europei „Consolidarea protecției drepturilor omului ale refugiaților și migranților din Republica Moldova: faza II”, Inspectoratului General pentru Migrație al Republicii Moldova și UNHCR - Agenția ONU pentru Refugiați.

Proiectul Consiliului Europei „Consolidarea protecției drepturilor omului ale refugiaților și migranților din Republica Moldova: faza II” este finanțat prin intermediul Planului de Acțiune al Consiliului Europei pentru Republica Moldova (2025-2028) și implementat de Consiliul Europei.


Galerie Imagini

Bălți, Chișinău, Cahul, Republica Moldova 20-22 iunie 2025
  • Diminuer la taille du texte
  • Augmenter la taille du texte
  • Imprimer la page