Testarea timp de 15 luni a noului Program de reducere a comportamentului violent pentru infractorii aflați în probațiune, s-a încheiat printr-un atelier de evaluare organizat la 21 mai 2026. Reprezentanți ai Inspectoratului Național de Probațiune, ai birourilor regionale și teritoriale de probațiune, împreună cu consultanții Consiliului Europei au analizat rezultatele implementării-pilot, criteriile de referință pentru monitorizare și evaluare și sustenabilitatea noului program.
Implementat în 26 de birouri de probațiune, cu implicarea a 223 subiecți, programul a demonstrat o îmbunătățire a autoreglării emoționale, gestionării mai eficiente a conflictelor, asumarea responsabilității, dezvoltarea relațiilor interpersonale, precum și consolidarea motivației pentru schimbarea comportamentală și reintegrarea socială a infractorilor. Testarea programului a confirmat eficiența acestuia și ca instrument de intervenție psihosocială în reducerea comportamentului agresiv în rândul persoanelor aflate în probațiune, în dezvoltarea abilităților sociale și emoționale, precum și în diminuarea riscului de recidivă.
Evaluarea procesului de implementare-pilot a subliniat importanța continuării și extinderii intervențiilor cognitiv-comportamentale în sistemul de probațiune, precum și a consolidării mecanismelor de monitorizare, supraveghere și motivare a persoanelor aflate în probațiune, pentru a susține reabilitarea și reintegrarea socială durabilă a acestora.
Activitatea a fost organizată în cadrul Proiectului „Consolidarea reformelor din sistemul penitenciar, de probațiune și de îngrijire a sănătății în instituțiile de tip închis din Republica Moldova”, parte a Planului de Acțiune al Consiliului Europei pentru Republica Moldova (2025-2028).


