Înapoi Mai mult decât un loc la masă: Cum ar trebui să arate participarea reală a tinerilor 

Mai mult decât un loc la masă: Cum ar trebui să arate participarea reală a tinerilor 

A cincea ediție a Moldova Youth Forum 2026 (MYF), desfășurată în acest an sub genericul „Uniți prin valori”, a reunit peste 500 de tineri din întreaga țară, alături de autorități naționale și parteneri internaționali, pentru două zile de dialog despre democrație, libertate, comunitate și reziliență. Printre vocile internaționale care au contribuit la Forum s-a numărat și Xesc Mainzer, vicepreședinte al Consiliului Consultativ pentru Tineret al Consiliului Europei (CCJ) – structură formată din 30 de reprezentanți ai organizațiilor de tineret, care oferă avize consultative Comitetului de Miniștri în domeniul politicilor de tineret și contribuie la stabilirea standardelor europene. Xesc Mainzer a participat la un panel dedicat participării tinerilor la procesul decizional și a împărtășit experiența cu Oficiul Consiliului Europei la Chișinău, astfel subliniind importanța participării semnificative a tinerilor în procesele democratice  

Analizând motivul actualității și  importanței discuției despre tineri și democrație, Mainzer a observat că ultimii ani, în special perioada de după pandemia de COVID-19, au fost marcați de un declin considerabil a încrederii, pe care cetățenii – și, în mod special, tinerii – o acordă democrațiilor. El a vorbit despre provocări tot mai mari: dificultățile în creștere cu care se confruntă tinerii în accesarea unei locuințe și a unor locuri de muncă bine plătite, accentuarea inegalității și ceea ce mulți percep drept lipsă de acțiune a factorilor de decizie. “Tinerii, ca grup, sunt afectați în mod deosebit de aceste provocări, iar situația lor trebuie, prin urmare, abordată prin exerciții reale de ascultare activă din partea instituțiilor publice. Doar elaborarea unor politici pentru tineri nu este suficientă, ci este necesar ca aceștia să fie plasați în centrul proiectării, implementării și evaluării acestor politici”, subliniază el. 

Mainzer a descris în ce constă participarea concretă a tinerilor, făcând o distincție față de situațiile în care implicarea tinerilor nu reprezintă mai mult decât o mențiune de formă în documentele de politici. El a evidențiat exemple pozitive în care tinerii contribuie la stabilirea standardelor prin recomandări și, în mod esențial, au puterea de a decide împreună modul în care sunt aplicate aceste politici – de exemplu, prin proiecte inițiate și conduse de tineri la Centrul European pentru Tineret sau prin finanțare oferită de Fundația Europeană pentru Tineret. „Plasarea tinerilor în centrul organismelor și spațiilor de luare a deciziilor este, într-adevăr, calea de urmat. Iar aceasta nu este doar o ambiție la nivel internațional. Ea poate fi extinsă la nivel național, regional și chiar local prin instituirea unor structuri dedicate și permanente, în care tinerii să fie considerați parteneri egali în procesul de luare a deciziilor”, explică el. 

L-am întrebat ce părere are despre faptul că tinerilor li se cere adesea să genereze schimbarea, fără a dispune întotdeauna de instrumentele sau de spațiul necesar pentru a face acest lucru. „Participarea nu poate avea loc în mod spontan”, spune el. „Tinerii au nevoie de resurse pentru proiectele și organizațiile lor. Au nevoie de spații, atât fizice, cât și instituționale, precum și de consolidarea capacităților pentru a-și exercita în mod eficient dreptul la participare. Dar ceea de ce au nevoie cu adevărat, este să se bucure de o recunoaștere reală în societate și, în special, de actorii instituționali.” El atrage atenția asupra unei contradicții pe care tinerilor li se cere în mod obișnuit să o suporte: sunt prezentați drept o forță a schimbării, dar, în același timp, sunt considerați leneși sau indiferenți. „Cum ar putea tinerii să nu simtă presiune când trebuie să facă față unor astfel de stereotipuri? Din acest motiv, este crucial ca aceștia să fie recunoscuți drept parteneri egali și credibili în procesul de luare a deciziilor. 

Dacă ar fi existat un singur mesaj pe care Mainzer și-ar fi dorit ca tinerii din Republica Moldova să îl păstreze în urma acestui panel, pe măsură ce își dezvoltă propriile structuri participative, acesta ar fi fost impotanța unei perspective pe termen lung. „Ceea ce a făcut ca participarea tinerilor să avanseze, este orientarea către obiective pe termen lung – crearea unei cooperări durabile între organizațiile de tineret și între tineri”, spune el. El face referire la structura de co-management a Consiliului Europei, a cărei influență s-a construit de-a lungul deceniilor, nu al anilor. „ Mi-aș dori ca aceștia să păstreze această perspectivă în activitatea lor: faptul că, atunci când creează structuri participative, trebuie să țină mereu cont de obiectivul de a le face durabile.” 

Panelul a avut loc în cadrul MYF2026, cu sprijinul proiectului Consiliului Europei „Tinerii pentru democrație și drepturile omului în Republica Moldova”, parte a Planului de acțiune al Consiliului Europei pentru Republica Moldova 2025–2028. 

Holercani, Republica Moldova 12 - 13 Septembrie 2026
  • Diminuer la taille du texte
  • Augmenter la taille du texte
  • Imprimer la page