În vederea consolidării capacităților de investigare și urmărire penală a cazurilor de tortură și rele tratamente, procurori din toate regiunile țării au participat la o sesiune de instruire de o zi, desfășurată cu sprijinul Consiliului Europei. Printre participanți s-au numărat procurori de profil din cadrul Secției pentru combaterea torturii a Procuraturii Generale, din procuraturile teritoriale, precum și din Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale.
Instruirea s-a axat pe îmbunătățirea competențelor practice în desfășurarea unor investigații eficiente, aplicarea jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului și asigurarea respectării standardelor Comitetului European pentru Prevenirea Torturii şi a Tratamentelor sau Pedepselor Inumane sau Degradante (CPT). Participanții au discutat, de asemenea, despre tehnicile de interogare în cadrul investigațiilor, utilizarea probelor fiabile și evitarea retraumatizării victimelor, în conformitate cu principiile Méndez.
Experții Consiliului Europei, Victor Zaharia și Răzvan-Horațiu Radu, au ghidat participanții în analiza cadrului instituțional al Republicii Moldova și a bunelor practici internaționale, evidențiind modalități de consolidare a cooperării interinstituționale și de abordare a provocărilor practice în investigarea acuzațiilor de tortură.
Prin consolidarea cunoștințelor și abilităților procurorilor, instruirea contribuie la eforturile continue ale Republicii Moldova de a asigura justiția, responsabilitatea și respectarea deplină a interdicției absolute a torturii, prevăzută la Articolul 3 al Convenției Europene a Drepturilor Omului.
Evenimentul fost organizat în cadrul Proiectului Consiliului Europei „Consolidarea sistemului de justiție penală bazat pe respectarea drepturilor omului în Republica Moldova faza II", care face parte din Planul de Acțiune al Consiliului Europei pentru Republica Moldova 2025-2028.
Resurse utile:


