Autoritățile naționale din domeniul migrației și azilului au evaluat progresele realizate în 2025 și au stabilit prioritățile pentru 2026, în cadrul celei de-a doua ședințe a Comitetului de Coordonare al Proiectului Consiliului Europei „Consolidarea protecției drepturilor omului ale refugiaților și migranților din Republica Moldova: faza II”.
Evenimentul a reunit șefi de instituții și reprezentanți ai Ministerului Afacerilor Interne, Inspectoratului General pentru Migrație, Inspectoratului General al Poliției de Frontieră, Institutului Național al Justiției, Ministerului Muncii și Protecției Sociale, Ministerului Educației și Cercetării, Centrului Republican de Asistență Psihopedagogică și Oficiului Avocatului Poporului.
Șeful Oficiului Consiliului Europei la Chișinău, Falk Lange, a subliniat că Consiliul Europei rămâne ferm angajat în sprijinirea țării prin promovarea înțelegerii și aplicării standardelor privind drepturile omului în domeniul migrației și azilului, aliniind legislația și practicile naționale la standardele Consiliului Europei și la cele internaționale. „Prin acest proiect, suntem determinați să consolidăm în continuare cadrele naționale, să sporim capacitatea instituțională și să îmbunătățim accesul la protecție și integrare pentru refugiați, solicitanți de azil și migranți”, a spus Falk Lange.
Directoarea Institutului Național al Justiției, Ramona Strugariu, a apreciat sprijinul continuu al Consiliului Europei în consolidarea formării profesionale de calitate și în construirea unui sistem judiciar independent și democratic, în pofida provocărilor generate de contextul actual. Strugariu a subliniat necesitatea resurselor și a planificării strategice pentru a aborda presiunile la frontiere, problemele legate de drepturile omului în contextul migrației și azilului, precum și schimbările rapide de pe piața muncii, evidențiind faptul că gestionarea eficientă a migrației ar putea oferi oportunități de dezvoltare.
Șeful Inspectoratului General pentru Migrație, Dumitru Lazăr, a subliniat valoarea sprijinului acordat de Consiliul Europei. El a menționat că sute de profesioniști din agențiile de migrație și de frontieră au fost instruiți pentru a trece de la o abordare pur procedurală la una centrată pe nevoile umane.
Ședința Comitetului de Coordonare a oferit un spațiu valoros pentru dialog și coordonare între principalii actori implicați, consolidând cooperarea și reafirmând angajamentul acestora de a îmbunătăți cadrul legislativ, de a consolida capacitățile instituționale și de a spori protecția refugiaților, a solicitanților de azil și a migranților din Republica Moldova.
Proiectului Consiliului Europei Consolidarea protecției drepturilor omului ale refugiaților și migranților din Republica Moldova: faza II este finanțat și implementat în conformitate cu Planul de Acțiune al Consiliului Europei pentru Republica Moldova 2025-2028.


