Proiectul Consiliului Europei „Promovarea Libertății Media în Republica Moldova”, în colaborare cu Televiziunea Publică „Teleradio-Moldova”, a inițiat un exercițiu de analiză a nivelului de implementare a strategiei instituționale elaborate în 2022, cu sprijinul experților antrenați de Consiliul Europei. În baza concluziilor obținute, strategia urmează a fi actualizată și extinsă, în conformitate cu noile obiective ale instituției și provocări din sectorul media.
În acest sens, o misiune de identificare a necesităților instituționale pentru IP Teleradio-Moldova a fost desfășurată în perioada 4-6 august la Chișinău. Consultanții implicați în procesul de evaluare au identificat o serie de recomandări esențiale, axate pe digitalizarea proceselor, îmbunătățirea conceptelor de emisie, dar și optimizarea aspectelor organizatorice. Aceste recomandări urmăresc creșterea calității programelor și informațiilor difuzate la TV, radio și în mediul online.
Această inițiativă reprezintă un pas important în direcția consolidării poziției Teleradio-Moldova pe piața audiovizuală din Republica Moldova. Procesul de actualizare a strategiei vizează alinierea dezvoltării instituției la standardele europene și la bunele practici internaționale și naționale, contribuind astfel la creșterea relevanței și competitivității serviciului public de media.


