O conferință la nivel înalt privind drepturile sociale – Carta Socială Europeană, va avea loc pe 19 martie, la Palatul Republicii din Chișinău. Evenimentul este găzduit de Consiliul Europei și de Președinția Republicii Moldova a Comitetului de Miniștri al Consiliului Europei.
Cuvântul de deschidere va fi rostit de președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, și de secretarul general al Consiliului Europei, Alain Berset.
Conferința va reuni miniștri și alți înalți funcționari responsabili de drepturile sociale și politica socială, funcționari ai Consiliului Europei, precum și reprezentanți ai instituțiilor Uniunii Europene, ai Organizației Națiunilor Unite și ai Organizației Internaționale a Muncii. Printre participanți se vor număra și reprezentanți ai societății civile, ai partenerilor sociali, ai mediului academic, ai instituțiilor naționale pentru drepturile omului, ai organismelor pentru egalitate și ai rețelelor europene ale acestora.
Discuțiile vor aborda importanța drepturilor sociale consacrate în Carta Socială Europeană, în Noul Pact Democratic pentru Europa al Consiliului Europei și modalitățile de a spori și mai mult relevanța și impactul Cartei. Participanții vor examina rolul esențial pe care îl joacă drepturile sociale în protejarea securității și a stabilității democratice. De asemenea, vor explora viitorul muncii în contextul accelerării inteligenței artificiale și a noilor tehnologii, precum și provocările complexe care decurg din multiplele conflicte în curs, schimbările demografice și schimbările climatice.
Evenimentul va oferi statelor membre ocazia de a-și reafirma angajamentul față de justiția socială și de a-și asuma angajamente suplimentare în temeiul Cartei Sociale Europene. De asemenea, acesta va servi drept platformă pentru un dialog politic la nivel înalt privind viitorul drepturilor sociale în Europa.
Reprezentanții statelor membre vor fi invitați să adopte o declarație politică orientată spre viitor, prin care să-și reafirme angajamentul față de drepturile sociale și față de Carta Socială Europeană, propunând în același timp măsuri suplimentare.


