Ediția 2025 a Săptămânii dedicată combaterii discursului de ură a Consiliului Europei a debutat la Strasbourg, cu ocazia Zilei internaționale de combatere a discursurilor de ură.
Evenimentul de trei zile oferă o platformă pentru discutarea evoluțiilor recente din domeniul juridic și al politicilor, pentru împărtășirea practicilor inovatoare și pentru facilitarea schimburilor de la egal la egal în vederea construirii unor rețele puternice. Evenimentul a fost deschis de Alain Berset, Secretarul General al Consiliului Europei, Ambasadoarea Francesca Camilleri Vettiger, Reprezentantul Permanent al Republicii Malta pe lângă Consiliul Europei, Michael McGrath, Comisarul European pentru Democrație, Justiție, Statul de drept și Protecția Consumatorilor, și Virginia Gamba, Subsecretar General a Organizației Națiunilor Unite și Consilier Special Interimar pentru Prevenirea Genocidului (prin video).
Discursul instigator la ură afectează în mod negativ persoanele, grupurile și societățile într-o varietate de moduri și cu diferite grade de severitate, inclusiv prin insuflarea fricii și umilirea celor pe care îi vizează și prin efectul descurajator asupra participării la dezbaterea publică, care este în detrimentul democrației. Crizele globale recente alimentează valuri de discursuri instigatoare la ură, interconectate și consolidate de dezinformări cu privire la grupurile vizate: algoritmii de formare a conținutului amplifică adesea mesajele cele mai polarizante, care aruncă în țap ispășitor, de exemplu, grupurile minoritare.
Evenimentul reunește 110 reprezentanți ai autorităților naționale, regionale și locale, ai organismelor pentru egalitate și ai birourilor Ombudsman-ilor, ai organizațiilor societății civile, ai mediului academic, ai industriei internetului, ai mass-media, ai funcționarilor aleși și ai altor părți interesate. Tema generală a săptămânii este "Consolidarea măsurilor juridice și non-juridice împotriva discursului instigator la ură printr-o abordare multilaterală". Recomandarea CM/Rec(2022)16 a Comitetului de Miniștri invită statele membre, pe baza Convenției Europene a Drepturilor Omului și a jurisprudenței conexe a Curții Europene a Drepturilor Omului, să definească situațiile în care discursul instigator la ură ar trebui să fie interzis în temeiul dreptului penal, civil sau administrativ. Unele exemple de abordare multilaterală sunt disponibile în compilația de practici promițătoare privind combaterea discursului instigator la ură la nivel național, publicată recent . În plus, resurse din partea organizațiilor societății civile și a altor parteneri care pot servi drept practici promițătoare sunt încărcate periodic în Centrul de cunoștințe privind combaterea discursului instigator la ură.
La eveniment participă reprezentați ai organizațiilor societății civile din Republica Moldova precum Asociația Promo-Lex, Centrul de Informare GENDERDOC-M, cât și din partea instituțiilor publice: Consiliul pentru Egalitate, Agenția pentru Digitalizare în Justiție și Administrare Judecătorească, Agenția Națională de Prevenire și Combatere a Violenței împotriva Femeilor și a Violenței în Familie.
Săptămâna fără discurs instigator la ură este organizată sub președinția malteză a Comitetului de Miniștri al Consiliului Europei în cadrul proiectului comun UE/CoE "Creșterea cunoștințelor și a capacităților organizațiilor societății civile de a combate discursul instigator la ură online - faza 2".


