Curtea Supremă de Justiție a Republicii Moldova (CSJ) a continuat procesul de elaborare a Regulamentului intern în cadrul unei sesiuni de lucru de două zile, la care au participat judecători, asistenți judiciari și membri ai Secretariatului, fiind analizată prima versiune a documentului.
Consultările au oferit un cadru pentru clarificarea aspectelor de guvernanță internă și pentru definirea procedurilor necesare exercitării eficiente a funcțiilor judiciare și administrative ale Curții. Totodată, discuțiile au vizat elaborarea și completarea unor capitole referitoare la funcțiile recent introduse de jurisconsult și de secretar general adjunct, contribuind la consolidarea cadrului instituțional al Curții.
Regulamentul intern reprezintă un instrument esențial pentru implementarea reformei prevăzute de Legea nr. 64 privind Curtea Supremă de Justiție, facilitând transpunerea noului cadru legal în proceduri operaționale din activitatea Curții. Documentul urmează a fi supus aprobării Plenului CSJ, după constituirea acestuia.
Activitatea a fost organizată în cadrul Proiectului Consiliului Europei „Consolidarea capacității instituționale a Curții Supreme de Justiție a Republicii Moldova”.


