Назад

Imperativul sănătății nu trebuie să devină o carte blanche pentru a supraveghea viața oamenilor

Contributors.ro, Deutsche Welle, 24/04/2020

Pandemia COVID-19 a ucis deja peste 190.000 de oameni în lume, și mai mult de jumătate dintre ei au murit, în ultimele două luni, în Europa. E de ajuns să vezi aceste cifre, pentru a înțelege de ce guvernele au trebuit să ia măsuri extraordinare, precum izolarea la domiciliu și carantinare. Aceste eforturi dau acum rezultate încurajatoare. Pe măsură ce unele guverne reduc treptat restricțiile, este esențial ca ele să se asigure că măsurile foarte restrictive adoptate până în prezent nu vor depăși cadrul situațiilor de urgență.

Supravegherea este unul dintre cazurile avute în vedere. Multe țări europene apelează la dispozitive digitale pentru aplicarea masurilor de carantină, pentru a urmări evoluția infecțiilor sau pentru a informa oamenii despre posibila lor expunere la persoane infectate. Obiectivul este de a consolida capacitatea de a ține sub control răspândirea COVID-19, reducând astfel presiunea asupra sistemului de asistență medicală și permițând reluarea serviciilor clinice și a intervențiilor chirurgicale care au fost suspendate din cauza pandemiei. Prin urmare, potențialul mijloacelor digitale merită explorat. Cu toate acestea, imperativul sănătății nu trebuie să devină o carte blanche pentru a cerceta viața oamenilor. Este necesar ca tehnologiile digitale de sănătate să fie contrabalansate de respectarea vieții private.

Proiectarea, dezvoltarea și utilizarea tehnologiilor digitale au implicații etice și legale care nu pot fi ignorate. Dacă este adevărat că ele pot îmbunătăți calitatea vieții noastre – în special, permițând o ieșire mai sigură și mai rapidă din situația actuală de izolare, îmbunătățesc reacțiile la amenințările la sănătatea publică, consolidează responsabilitatea și creează noi oportunități în multe sectoare cheie ale vieții. cum ar fi serviciile de sănătate, ele se pot întoarce împotriva noastră atunci când pătrund în viața privată și ne restricționează capacitatea de a participa la societate.

Acest risc s-a materializat deja în mai multe țări europene.

În Rusia, guvernul a apelat la camere video de recunoaștere facială pentru a pune în aplicare măsurile de carantină fără garanții adecvate că o astfel de tehnologie intruzivă nu va fi generalizată și folosită în alte scopuri. În Azerbaidjan, cetățenii sunt obligați să raporteze mișcările prin SMS către un sistem electronic, permițând astfel poliției să îi monitorizeze. În Muntenegru, guvernul a publicat pe site-ul său web o listă care cuprinde numele și adresele persoanelor care au primit ordin să se autoizoleze timp de 14 zile la întoarcerea lor din străinătate, pentru a le descuraja să încalce măsurile de izolare.

În Polonia, o aplicație de smartphone obligatorie, furnizată de guvern, solicită persoanelor aflate în carantină să își facă selfie-uri marcate cu ora, data și coordonatele GPS de mai multe ori pe zi pentru a demonstra că respectă ordinul de carantină. Nerespectarea acestei obligații implică intervenția poliției și poate duce la o amendă grea. Turcia a anunțat, de asemenea, o aplicație similară de smartphone obligatorie pentru a urmări locurile persoanelor care au fost testate pozitiv pentru SARS-CoV-2.

În Spania, datele personale ale persoanelor care utilizează o aplicație mobilă a guvernului Comunității Autonome Madrid au fost distribuite inițial companiilor private care au ajutat la dezvoltarea aplicației, precum Google, Telefónica și Ferrovial, înainte ca aplicația să fie rectificată pentru a putea fi mai bine protejată confidențialitatea. În Marea Britanie, The Guardian a descoperit că firmele tehnologice procesează datele personale confidențiale ale pacienților fără transparență sau posibilitatea de a fi trași la răspundere.

Acestea sunt cele mai îngrijorătoare exemple ale unei tendințe mai generale de supraveghere, în Europa, supraveghere care stârnește îngrijorare cu privire la compatibilitatea ei cu standardele privind drepturile omului, ce reglementează protecția datelor, în particular, cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului.

Curtea a recunoscut că îngrădiri ale drepturile omului pot avea loc și că utilizarea datelor cu caracter personal poate fi necesară în anumite situații de urgență. Cu toate acestea, Curtea a subliniat că statele pot colecta, utiliza și stoca date sensibile cu caracter personal doar în condiții excepționale și precise, oferind în același timp garanții legale adecvate și având o supervizare independentă. De asemenea, guvernele trebuie să se asigure că măsurile adoptate se bazează pe lege, sunt necesare pentru atingerea scopului urmărit, sunt cele mai puțin intruzive posibil și vor fi ridicate o dată ce motivul introducerii lor nu mai există.

Păstrarea datelor din telecomunicații este, de asemenea, strict reglementată de Convenția Consiliului Europei pentru protecția persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal și de dreptul UE, cu limitele clare pe care Curtea de Justiție le-a stabilit operațiunilor statelor membre ale UE, care interferează cu respectarea vieții private.

Deși tehnologiile digitale pot fi de ajutor în lupta contra pandemiei, nu ar trebui să ne amagim cu ideea că ele pot rezolva totul. Ajutorul lor ar trebui să fie luat în considerare numai dacă sunt utilizate respectând regulile democratice.

Dacă guvernele nu respectă aceste granițe legale, riscă să pună în pericol sistemul nostru de protecție a drepturilor omului, fără a îmbunătăți neapărat protecția sănătății noastre. De asemenea, vor risca să piardă încrederea și sprijinul public, caracteristici esemnțiale în eforturile statului de a proteja viața și sănătatea oamenilor.

Prin urmare, este încurajator să vedem că Comitetul de Miniștri al Consiliului Europei, în care sunt reprezentate toate cele 47 de state membre ale sale, a adoptat la 22 aprilie o declarație în care reamintește că „măsurile de combatere a bolii și consecințele mai largi ale acesteia trebuie să fie luate în conformitate cu principiile Organizației și cu angajamentele asumate de statele membre ”. Acesta este un angajament important iar statele membre trebuie să purceadă la o implementare concretă.

O democrație nu are nevoie să ne sacrifice intimitatea pentru a ne proteja sănătatea. Dimpotrivă, sănătatea și protecția datelor sunt părți integrante ale unei vieți trăite în demnitate și securitate. Guvernele pot și trebuie să găsească echilibrul corect între aceste două imperative presante și să se asigure că tehnologia funcționează pentru și nu împotriva drepturilor omului, democrației și statului de drept.

Pentru a face acest lucru, statele au o serie de pași de parcurs.

În primul rând, guvernele trebuie să se asigure că dispozitivele digitale sunt proiectate și utilizate în conformitate cu normele de confidențialitate și nediscriminare. Astfel de dispozitive trebuie să fie anonime, criptate, descentralizate, să funcționeze open source și să fie disponibile pentru cel mai mare număr de persoane posibile, reducând astfel decalajul digital care există încă în Europa. Utilizarea lor trebuie să fie voluntară, bazată pe consimțământul informat, limitată la scopul protecției sănătății, să conțină un termen-limită clar și să fie o utilizare complet transparentă. Utilizatorii ar trebui să poată renunța în orice moment, ștergând toate datele lor și să poată reacționa contra intruziunilor în sfera lor privată prin căi de atac independente și eficiente.

În al doilea rând, legile care permit statelor să strângă, să utilizeze și să stocheze date cu caracter personal trebuie să respecte cu strictețe dreptul la confidențialitate, protejat de jurisprudențele constituțiilor naționale și de jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului și a Curții Europene de Justiție.

În al treilea rând, operațiunile guvernamentale trebuie să fie supuse controlului independent. În perioadele în care teama pentru propria sănătate crește gradul în care oamenii acceptă măsuri intruzive, o supraveghere puternică a acestora de către organisme competente și independente, care să poată funcționa în afara unui cadru al urgenței, devine crucială. E nevoie de control juridiscțional și de responsabilitate, precum și de monitorizare din partea parlamentului și a instituțiilor naționale pentru drepturile omului. Cel puțin, autoritățile independente pentru protecția datelor trebuie să testeze și să aprobe dispozitivele tehnologice înainte ca acestea să fie utilizate de autoritățile statului și de partenerii lor.

Crizele de sănătate publică sunt adevărate amenințări care necesită un răspuns eficient. Dar măsurile de supraveghere care ocolesc drepturile omului și statul de drept nu sunt o soluție democratică.