O delegație a Comisiei Electorale Centrale a Republicii Moldova, împreună cu reprezentanți ai Centrului de Instruire Continuă în Domeniul Electoral, a efectuat în perioada 23–25 iunie 2026 o vizită de studiu la principalele autorități publice din Oslo, Regatul Norvegiei. Participanții au avut ocazia să interacționeze cu reprezentanții instituțiilor din Regatul Norvegian - Ministerului Administrației Locale și Dezvoltării Regionale, Departamentului Norvegian pentru Alegeri, Comitetului Electoral Național, Comisiei privind Partidele Politice, Autorității Naționale pentru Securitatea Națională, Ministerului Justiției, Ministerului Culturii și Egalității, precum și ai Agenției pentru Cooperare în Domeniul Dezvoltării.
Doamna Marie Svendsen Mjøsund, Directoarea generală adjunctă a Departamentului pentru Administrație Locală din cadrul Ministerului Administrației Locale și Dezvoltării Regionale al Norvegiei, a evidențiat semnificația vizitei: „Ne-am bucurat să primim delegația Republicii Moldova în cadrul acestei vizite de studiu, care a oferit o oportunitate remarcabilă pentru schimbul de experiență între instituțiile noastre. Dialogul avut a facilitat împărtășirea celor mai bune practici în domeniul consolidării rezilienței democratice și a permis o analiză aprofundată a cadrului nostru instituțional și legal. Apreciem deschiderea și spiritul colaborativ al discuțiilor și considerăm că acest schimb de idei reprezintă un fundament solid pentru o cooperare viitoare și un proces continuu de învățare reciprocă.”
În cadrul vizitei, doamna Angelica Caraman, președinta Comisiei Electorale Centrale a Republicii Moldova, a evidențiat importanța colaborării între democrații pentru protejarea integrității proceselor electorale, în contextul provocărilor tot mai complexe generate de riscuri hibride, dezinformare și dezvoltarea rapidă a tehnologiilor digitale. „Republica Moldova și Norvegia împărtășesc aceeași responsabilitate fundamentală de a proteja integritatea alegerilor și a consolida încrederea cetățenilor în procesele democratice. Norvegia, recunoscută la nivel internațional drept una dintre cele mai avansate democrații, reprezintă un exemplu valoros de la care ne putem inspira”, a declarat doamna Caraman.
Pe durata vizitei de studiu, delegația Republicii Moldova a avut Domnul Franck Daeschler, Coordonator al Programului pentru Alegeri al Consiliului Europei, a reconfirmat implicarea Consiliului în susținerea reformelor electorale din Moldova: „Cooperarea noastră de lungă durată cu autoritățile electorale din Moldova are ca scop consolidarea integrității și rezilienței proceselor electorale. Schimbul de experiență cu statele membre ale Consiliului Europei oferă oportunități deosebite de dezvoltare instituțională și promovare a celor mai bune practici democratice.”
Oportunitatea de a analiza în detaliu expertiza norvegiană aplicată pe întreg parcursul procesului electoral, de la administrarea scrutinului și înregistrarea candidaților, reglementarea campaniilor electorale și monitorizarea finanțării acestora, la strategiile de informare a alegătorilor în 15 limbi. Un aspect deosebit a fost abordarea măsurilor pentru asigurarea securității cibernetice și combaterea dezinformării, cu scopul de a proteja integritatea alegerilor. De asemenea, au fost prezentate soluții privind accesibilitatea procedurilor electorale, gestionarea contestațiilor, mobilizarea și implicarea activă a cetățenilor, formarea specializată a funcționarilor electorali și procesul de digitalizare a alegerilor. Dialogul s-a concentrat pe identificarea de soluții practice și pe înțelegerea modului în care este construită și menținută încrederea alegătorilor în autoritățile electorale norvegiene.
Vizita s-a finalizat cu o întâlnire dedicată alegătorilor și membrilor diasporei moldovenești din Norvegia, prilej cu care au fost abordate dificultățile întâmpinate în asigurarea exercitării dreptului de vot pentru cetățenii aflați în străinătate. De asemenea, au fost discutate opțiuni de vot alternativ și aspecte legate de reforma administrativ-teritorială care va influența procesul electoral din Republica Moldova.
Totodată, oficialii norvegieni au arătat interes sporit față de experiența Republicii Moldova în gestionarea și prevenirea manipulării informațiilor și a interferenței externe în cadrul alegerilor naționale din perioada 2023–2025, o temă de actualitate pentru instituțiile electorale din întreaga Europă.
Vizita de studiu la Oslo, reflectând sprijinul constant al Consiliului Europei pentru Republica Moldova, a confirmat că cooperarea internațională și schimbul de bune practici sunt esențiale pentru construirea unor alegeri transparente, incluzive, reziliente, libere și corecte și pentru aprofundarea parteneriatului între instituțiile electorale din Moldova și cele europene.
Evenimentul a fost organizat în cadrul Proiectului „Îmbunătățirea practicilor electorale în Republica Moldova (IEPRM) 2025-2028”, parte a Planului de Acțiune al Consiliului Europei pentru Republica Moldova 2025-2028, în colaborare cu Ministerul Regal Norvegian al Administrației Locale și Dezvoltării Regionale.




