Curtea a constatat încălcarea art.8 din Convenție ca urmare a imposibilității reclamantului de a obține revizuirea unei hotărâri ce stabilea că acesta este tatăl unui minor, ca urmare a acțiunii în vederea stabilirii filiației, introduse de mama acestuia.
Pentru a constata încălcarea, Curtea a reținut că, printr-o hotărâre din anul 1981, minorului H.A i s-a stabilit filiația față de reclamant pe baza declarațiilor unor martori care atestau legătura dintre acesta și mama minorului, in ciuda faptului că expertiza medico-legală efectuată în vederea comparării grupelor sanguine ale celor doi nu a dovedit cu certitudine că minorul este copilul reclamantului. Ulterior, in anul 2003, reclamantul a cerut revizuirea acestei hotărâri, pe baza unei expertize medico-legale extrajudiciare, realizata cu acordul lui HA, care stabilea cu certitudine că nu este tatăl minorului.
Cu toate acestea, dar cererea sa de revizuire a fost declarată inadmisibilă pe motiv că documentele pe care se bazează aceasta trebuia să fi existat la momentul primei proceduri, si nu să fi fost constituite ulterior acesteia.
Curtea a reamintit că, deși scopul art.8 este de a proteja individul de ingerințele arbitrare ale puterii publice, Statul nu are doar obligația de a se abține de la astfel de ingerințe, ci de a-și îndeplini și obligațiile pozitive care îi incumbă în vederea protejării efective a dreptului la viață privată. Astfel, Curtea poate admite, cu titlu general, că absența unui mecanism juridic prin care reclamantul să fi putut contesta decizia de paternitate este justificată de interesul general de a apara securitatea raporturilor juridice, stabilitatea legăturilor familiale și interesul superior al copilului. Cu toate acestea, Curtea a conchis în sensul că, în circumstanțele particulare ale acestei spețe, respectiv având in vedere că toți cei interesati urmăreau stabilirea reală a paternității prin efectuarea unui test ADN, nu s-a respectat justul echilibru dintre interesul privat al reclamantului și cel general al societății. Mai mult, decizia de inadmisibilitate a revizurii dată de instanța națională nu a fost conformă nici cu evoluția dreptului român, raportată la prevederile noului Cod civil in domeniul filiației, care s-a arătat favorabilă prevalenței realității biologice asupra ficțiunilor juridice, evoluție care nu a putut profita reclamantului.
Curtea a acordat reclamantului 5000 de euro cu titlu de satisfacție echitabilă.
