Curtea a stabilit încălcarea articolului 8 al Convenției, constatând că prin gravitatea afirmațiilor denigratoare dintr-un articol de presă la adresa reclamantei, în legătură cu exercitarea profesiei de procuror a acesteia, reputația acesteia este afectata in mod substantial și nu poate fi justificată prin invocarea de către jurnalist a libertății de exprimare garantate de articolul 10.
În fapt, într-un ziar național au apărut două articole referitoare la activitatea profesională a reclamantei în legătură cu procedurile penale îndreptate împotriva unui inculpat, ambele susținând că rechizitoriile emise împotriva acestuia erau rezultatul unor fapte de corupție și că acest lucru ar fi trebuit să atragă atât răspunderea penală a reclamantei, cât și excluderea acesteia din magistratură. Presupusa faptă de corupție comisă de reclamantă era descrisă in extenso într-unul dintre articole. Jurnalistul, autor al articolelor mai sus menționate, a fost trimis în judecată sub aspectul săvârșirii infracțiunii de calomnie, ocazie cu care prima instanță a constatat că rechizitoriile fuseseră în mod legal emise, iar reclamanta nu fusese sancționată disciplinar ca urmare a alegațiilor apărute în presă. Cu toate acestea, instanța națională ierarhic superioară l-a achitat pe inculpat, motivând că afirmațiile sale din articolele relevante fuseseră simple judecăți de valoare, expresii ale libertății presei de diseminare a informațiilor de interes public într-o societate democratică.
Cu titlu de principiu, Curtea a statuat că în analiza justului echilibru dintre dreptul la protecția reputației și dreptul la libertatea de exprimare, un rol important este jucat de faptul că în cazurile referitoare la dezbaterile de interes public, gradul de critică acceptabilă este mai mare în situația politicienilor și altor figuri publice decât în cazul celorlalte persoane fizice. Nepunând la îndoială faptul că într-o societate democratică indivizii au dreptul de a critica modul de înfăptuire a justiției, Curtea a atras atenția că aceste critici nu trebuie să depășească anumite limite rezonabile, statul având obligația pozitivă de a-i proteja pe cei ce înfăptuiesc justiția de acuzații nefondate. Mai mult, statutul de persoană publică nu elimina necesitatea unui substrat factual suficient pentru declarații de natură să afecteze reputația persoanei, indiferent dacă aceste declarații sunt afirmații de fapt sau judecăți de valoare. Constatând că în articolele de presă au fost preluate ad litteram afirmații denigratoare la adresa reclamantei, fără fi examinată veridicitatea acestora și că reclamantei nu i s-a oferit un drept la replică în combaterea lor, Curtea a stabilit încălcarea obligației pozitive a statului de a proteja reputația reclamantei.
Curtea a acordat reclamantei suma de 4.500 euro, cu titlu de daune morale.
