Articolul 41 din Convenția Europeană privind Drepturile Omului
Reparaţia echitabilă: În cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenției sau a Protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei Părți Contractante nu permite decât o înlăturare incompletă a consecinţelor acestei încălcări, Curtea acordă părţii lezate, dacă este cazul, o reparaţie echitabilă.
Ca urmare a intrării în vigoare a Protocolului 14, la 1 iunie 2010, Comitetul de Miniștri supraveghează și executarea clauzelor de soluţionare pe cale amiabilă aprobate de Curte (Articolul 39 din Convenție), inclusiv orice sumă pe care statul a acceptat să o plătească reclamantului în conformitate cu termenii soluţionării.
Când Curtea se pronunţă împotriva Statului si constată că reclamantul a suferit un prejudiciu, ea îi acordă reclamantului o reparaţie echitabilă, adică o sumă de bani care să compenseze acele daune. Daunele se disting după cum urmează:
Daune în general
O legătură cauzală clară trebuie stabilită între daunele cerute și încălcarea care se presupune a fi fost comisă. Curtea nu va fi mulțumită cu o simplă legătură indepartata între presupusa încălcare și daune, nici cu o simplă speculație asupra evenimentelor în cauză. Compensația pentru daune poate fi acordată doar dacă daunele sunt rezultatul unei încălcări constatate. Nu se vor acorda despăgubiri pentru daune provocate de evenimente sau situații despre care nu s-a constatat că reprezintă o încălcare a Convenției, sau pentru daune privind capete de cerere declarate inadmisibile într-o fază anterioară a procedurii. Scopul despăgubirii acordate de Curte pentru daunele produse este de a-i oferi reclamantului o compensaţie pentru consecințele dăunătoare reale ale unei încălcări. Nu se intenționează pedepsirea Părții Contractante responsabile. Prin urmare, Curtea a considerat până acum nepotrivit să accepte cereri pentru daune purtând etichete precum „punitive”, „agravante”, sau „exemplare”.
1. Daune materiale
Principiul privind daunele materiale este că reclamantul ar trebui să fie pus, pe cât posibil, în situaţia în care s-ar fi aflat dacă încălcarea constatată nu ar fi avut loc, cu alte cuvinte, restitutio in integrum. Aceasta poate însemna compensații atât pentru prejudiciul real suferit (damnum emergens), cât și pentru beneficiul nerealizat (lucrum cessans). Reclamantul este cel care trebuie să arate că daunele materiale au rezultat din încălcarea sau încălcările pretinse. Reclamantul trebuie să prezinte documente relevante pentru a dovedi, pe cât posibil, nu numai existența, ci și cuantumul sau valoarea prejudiciului. În mod normal, despăgubirea Curții va reflecta valoarea totală a prejudiciului. Totuși, dacă prejudiciul real nu poate fi calculat exact, Curtea va face o estimare bazată pe faptele de care dispune.
2. Daune morale
Despăgubirea acordată de Curte în legătură cu daunele morale este menită să furnizeze o compensație financiară pentru un prejudiciu moral, cum ar fi suferințe mentale sau fizice. Prin natura lor, daunele morale nu se pretează la calcule exacte. Dacă se stabilește existența unor astfel de daune, și în cazul în care Curtea consideră că este necesară o compensație bănească, ea va face o evaluare pe o bază echitabilă, luând în considerare standardele care decurg din jurisprudența sa.
3. Costuri și cheltuieli
Curtea poate dispune rambursarea către reclamant a costurilor și cheltuielilor pe care acesta le-a suportat – mai întâi, la nivel naţional, iar apoi, în cursul procedurilor din fața Curții însăși – în încercarea de a preveni apariția unei încălcări, sau în încercarea de a obține o reparaţie pentru aceasta. Aceste costuri și cheltuieli vor include în mod obișnuit costul asistenței juridice, al taxelor judiciare, și altele asemănătoare. Ele mai pot include cheltuieli de călătorie și diurnă, mai ales dacă acestea au fost determinate de participarea la o audiere în faţa Curții.
Secretariatul Departamentului pentru Executarea Hotărârilor Curții înregistrează informații primite de la guvernul pârât sau de la reclamant, privind plata reparaţiei echitabile, sau a unei posibile datorii interne, și verifică aceste informații în cazul unei contestaţii din partea reclamantului. Comitetul de Miniștri asigură, dacă e necesar, ca suma acordată de Curte să fie într-adevăr plătită reclamantului.