Înapoi Conferința internațională „Sportul sigur pentru copii: practici internaționale pentru protecția copilului în sport pentru antrenori și profesori sportivi”

Conferința internațională „Sportul sigur pentru copii: practici internaționale pentru protecția copilului în sport pentru antrenori și profesori sportivi”

La 26 octombrie 2021, ONG-ul Asociația pentru Împuternicirea Copiilor și Familiilor „AVE Copiii” în cadrul acordului de grant cu proiectul Consiliului Europei Combaterea violenței împotriva copiilor în Republica Moldova a organizat o Conferință internațională privind sportul sigur pentru copii: practici internaționale pentru protecția copilului în sport pentru antrenori și profesori sportivi. Activitatea a fost organizată în colaborare cu Comitetul Național Olimpic și Sportiv și Ministerul Educației și Cercetării.

Scopul principal al Conferinței a fost acela de a face schimb de experiențe și practici pentru prevenirea violenței împotriva copiilor în sport, în special a exploatării și abuzului sexual asupra copiilor în sport, precum și de a prezenta și discuta măsurile de abordare a riscurilor violenței în activitățile sportive cu copiii. Conferința a fost moderată de Cristina Rigman, Strategist în Leadership și Adaptablitate, Speaker, Formator și fost Secretar General al Child Pact.

La Conferința Internațională au participat aproximativ 80 de profesioniști care lucrează cu copiii în sport. În același timp, experți internaționali cu o vastă experiență în protecția drepturilor copilului în sport, precum Kirsty Burrows, Maria Herczog și Anne Tiivas, au prezentat în cadrul conferinței cele mai bune practici relevante din Marea Britanie, Ungaria și Statele Unite ale Americii.

În discursul său de bun venit, William Massolin, șeful Oficiului Consiliului Europei la Chișinău a menționat că „Sportul poate fi văzut ca un limbaj universal, care include disciplină, prietenie, distracție și realizări. Sportul nu ar trebui să fie un loc al violenței. Pentru a opri violența împotriva copiilor în sport ar trebui întreprinse mai multe intervenții. Cele mai importante sunt pregătirea profesioniștilor care lucrează cu copiii, precum și elaborarea și implementarea documentelor interne specifice care reglementează protecția copilului în sport”.

Totodată, în mesajul său, Nicolae Juravschi, Președintele Comitetului Național Olimpic și Sportiv a subliniat că „Conferința Internațională este încă un pas realizat de Comitetul Național Olimpic și Sportiv în anul aniversar de 30 de ani de activitate. Rămânem mândri de moștenirea noastră sportivă, de tradițiile olimpice și pășim în următoarea etapă conștienți că trebuie să creștem și să fim în pas cu toate schimbările sociale. Nu vreau să vorbesc despre violența față de copii, ci, mai degrabă, despre faptul că sportul este o activitate universală și că aceasta trebuie să fie sigură pentru toți copii, fără nici un fel de discriminare”.

Evenimentul contribuie la atingerea rezultatului imediat 1 al Proiectului „Conștientizarea sporită cu privire la exploatarea și abuzul sexual asupra copiilor și drepturile copilului în mediul digital”.

Chișinău 26 Octombrie 2021
  • Diminuer la taille du texte
  • Augmenter la taille du texte
  • Imprimer la page